BIOETICA

Ce alegem brad artificial sau natural? Un Crăciun adevărat înseamnă pentru fiecare şi un brad frumos împodobit în jurul căruia să se strângă cei dragi şi să-l decoreze, să se bucure împreună . Majoritatea doresc un brad natural care să miroasa frumos, să fie falnic şi bogat. Însă brazii pe care-i cumpărăm cresc foarte greu. Numai în America în 2005 au fost tăiaţi şi daţi spre comercializare aproape 33 milioane de brazi. Din pacate ritmul de regenerare nu este la fel de accelerat, masa forestieră scazând simţitor cu fiecare an. Dacă ne decidem totuşi să alegem bradul natural pentru Crăciun , atunci ar fi de dorit sa cumpăram brăduţi mici cu tot cu rădăcini, să-i ţinem pe perioada sărbătorilor în ghivece şi apoi să-i replantăm .Un astfel de brad de Crăciun va fi tratat cât mai bine posibil, nu prea mult încărcat cu ornamente şi mai ales cu instalaţii luminoase care-l pot vesteji. Există bineînţeles şi posibilitatea plantării directe în grădină şi împodobirea lui chiar acolo, astfel stresul la care este supus bradul va fi cât mai redus. Simbol al Crăciunului - bradul cultivat local, poate contribui la reducerea efectului de seră. Conform jurnalului Le Monde, în 2007, numai 25% dintre populaţia globală au continuat tradiţia. Bradul de Crăciun poate fi un avantaj pentru planetă. ”Bine ales, un brad adevărat are un impact minim asupra poluării Terrei, afirma Elisabeth Laville. Bradul artificial este o altă oportunitate de alegere pentru Sfintele Sărbatori de iarnă. Longevitatea îl face, înainte de toate, inofensiv pentru ecologie. Este reutilizat în fiecare an, ne diminuează producţia de deşeuri şi impactul ecologic pe care-l are tăierea în fiecare an a unui arbore. Totuşi, brazii de plastic, produşi de industria petrochimică nu au nici pe departe o provenienţă ecologică. Ne va fi întotdeauna imposibil să detectăm condiţiile sociale şi ecologice create, ce impacturi ar fi putut avea asupra copiilor ce s-au jucat în apropiere. Alegerea îţi aparţine, oricare tip de brad nu ai alege important este să ştii semnificaţia acestuia în toiul sărbătorilor de iarnă . Bradul, veşnic verde, împodobit este considerat pomul vieţii, arborele fertilizator. Astăzi, procesul de împodobire a bradului este unul dintre obiceiurile care adună familia în seara de Ajun. Globuleţele colorate, beteala şi beculeţele sunt completate de steaua din vârful bradului şi, bineînţeles, de cadourile pe care Moşul urmează să le aducă şi să le lase sub brăduţ pentru a fi găsite de copii a doua zi. Daniela Moisei, clasa X-D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu